Max Hermann

Maxy, Max Hermann (1895-1971), pictor, scenograf, profesor.

S-a născut în 1895 la Brăila, dar familia se mută curând la Bucureşti, unde artistul îşi face studiile. Între 1913-1916 urmează cursurile Şcolii de Arte Frumoase, avându-i ca profesori pe Fr. Storck şi Camil Ressu.

Este combatant în Primul Război Mondial, iar în 1918, împreună cu artiştii I. Ross şi I. Steurer, organizează la Iaşi o expoziţie cu scene de pe front.

Prima expoziţie personală, în care expune multe din pânzele cu scene de război, i se vernisează în 1920 la Bucureşti, iar în 1921 participă la expoziţia Societăţii Arta Română.

Între 1922-1923 studiază, la Berlin, cu Arthur Segal, şi el originar din România, şi devine membru al celebrei Novembergruppe. Expune, alături de P. Klee şi  L. Marcoussis la galeriile „Der Sturm”.
În 1924 participă la Expoziţia Internaţională a grupului „Contimporanul”, alături de Brâncuşi, Klee, H. Arp, A. Segal, M. Iancu, V. Brauner, C. Mihăilescu, M. Pătraşcu şi înfiinţează, în acelaşi an, Academia de Artă Modernă şi Decorativă, pe care o concepe în spiritul Bauhaus, susţinând ideea unităţii de stil dintre toate formele artei. Academia devine, în 1928, Studioul de Artă Decorativă,  promovând stilul Art Deco.

Maxy este fondatorul revistei de avangardă „Integral”, la care vor contribui Brunea-Fox, Ion Călugăru, Ilarie Voronca,  B. Fondane şi Mattis Teutsch. Revista va apare sub îngrijirea sa până în 1928.

În 1926, aflat la Paris, Maxy lucrează scenografia şi costumele la „Omul, bestia şi virtutea” de Pirandello şi la „Saul” de Gide. Influenţa scenografiei ruse a anilor ‘20 şi mai ales a lui Bakst sunt evidente.

Revenit în România, artistul participă, în 1929, la expoziţia grupului „Arta Nouă” şi este distins cu medalia de aur la Expoziţia Internaţională de la Barcelona unde a expus obiecte de artă decorativă. Între 1930-1938 Maxy este prezent la toate expoziţiile „Contimporanului”, la expoziţia de la Roma a „Grupului de artă modernă” şi la manifestările grupării artistice „Criterion”.

Maxy începe să lucreze, în 1939, scenografie pentru teatrul evreiesc bucureştean „Baraşeum”. Din 1941, odată cu aplicarea legislaţiei antievreieşti, devine director al acestui teatru, pe care-l conduce împreună cu regizorul Al. Finţi şi actriţa Beate Fredanov. În aceeaşi perioadă este profesor la Şcoala de Artă pentru Evrei, instituţie particulară frecventată de elevi şi studenţi excluşi, pe motive rasiale, din şcolile de stat. După război organizează expoziţia „Muncă şi artă” la care, alături de artişti consacraţi, expun şi o parte din elevii săi.

M. H. Maxy este numit, în 1949, Director al Muzeului de Artă al României şi profesor universitar la Institutul de Artă Plastică „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, unde va preda până în 1951. Se stinge din viaţă în 1971, la Bucureşti.

Creaţia de tinereţe a lui Maxy stă sub semnul constructivismului, dar lucrările expuse la expoziţia „Arta Nouă” anunţă deja o orientare spre un modernism moderat. Remarcabilă este şi grafica sa, mai ales ilustraţiile la volumele lui Saşa Pană şi Ilarie Voronca, ca şi galeria de portrete ale tovarăşilor de generaţie, publicate în „Integral”, „Contimporanul”, „Unu”, „75 HP” şi revista evreiască de cultură „Puntea de Fildeş”.

Surse bibliografice:

  1. Expoziţia retrospectivă M. H. Maxy; Bucureşti, 1965.
  2. Pavel, Amelia: Pictori evrei din România; Bucureşti, Hasefer, 1996.
  3. Bucureşti, anii 1920-1940 între avangardă şi modernism; Bucureşti, Simetria, 1994.

 

Centrul de Studii Ebraice Goldstein Goren, Universitatea din Bucuresti.