Marcel Janco

Janco (Iancu), Marcel (1895-1984), artist plastic, arhitect, teoretician al artei.

S-a născut la Bucureşti. Încă din timpul liceului este atras de cercurile culturale bucureştene şi colaborează la revista “Simbolul”, unde îi cunoaşte pe Tristan Tzara şi Ion Vinea. În aceeaşi perioadă ia lecţii de pictură şi desen cu Iosif Iser.

În 1915 începe să studieze arhitectura la Şcoala Politehnică de la Zürich, unde frecventează şi grupul cunoscut drept „Cabaret Voltaire”. Aici face cunoştinţă cu Hans Arp şi Hugo Ball şi îl reîntâlneşte pe Tristan Tzara, cu care fondează, în 1916, DADA, mişcarea de avangardă care îşi propune să desfiinţeze stereotipurile şi convenţiile, revoluţionând arta şi literatura. Caietele DADA, publicate de Iancu şi Tzara, reunesc contribuţiile a numeroţi artişti plastici şi poeţi îndeosebi. Devine membru al grupului „Das Neue Leben”, alături de Arp şi Giacometti.

Între 1920-1922 Janco se află la Paris, pronunţându-se împotriva aderării mişcării DADA la suprarealism.

Revine în România în 1922, iar prima expoziţie personală şi-o va deschide în 1923, dată care coincide cu constituirea „Contimporanului”, grupare a avangardei româneşti fondată de Ion Vinea, Jacques Costin şi Marcel Janco, care publică şi revista cu acelaşi nume. Ca organizator, participă cu lucrări la toate expoziţiile „Contimporanului” (1924-1930), prima dintre ele, cu o largă participare internaţională, fiind alcătuită împreună cu M. H. Maxy. Participă, în expoziţii de grup, la toate manifestările artei moderne şi de avangardă din România, iar lucrările sale sunt prezente la manifestări internaţionale.

În perioada interbelică Janco este foarte activ ca arhitect, proiectând împreună cu fratele său, Iuliu, multe dintre primele edificii moderne, particulare şi publice, în Bucureşti, pe litoral sau Valea Prahovei. Preocupat în egală măsură de arhitectura de interior, de proiectul în sine ca şi de amenajări urbanistice, stilul lui Iancu este influenţat de Bauhaus ca şi de concepţiile funcţionaliste ale lui Walter Gropius şi Le Corbusier.

În 1941, ca urmare a aplicării legislaţiei antievreieşti, Janco părăseşte România, stabilindu-se în Palestina. În 1942 Muzeul de Artă din Tel-Aviv îi organizează prima expoziţie personală, urmată de o a doua, în 1948, an în care Janco se alătură mişcării artistice „Orizonturi Noi” (Ofakim Hadashim). În 1950, la New York, i se organizează o expoziţie personală. Lucrează schiţe de decor şi costume pentru Teatrul Habimah din Tel Aviv.

În 1953 Janco întemeiază la Ein Hod celebra colonie de artişti, centru de studiu şi creaţie menit să sprijine renaşterea artei israeliene. Concomitent, predă la Seminarul Pedagogic de la Oranim. Moare în 1984 la Ein Hod.

Pionier al mişcării de avangardă, stilul lui Janco a evoluat de la expresionismul portretelor şi peisajelor din perioada interbelică la stilul abstract al perioadei israeliene.

Fondator, practic, al avangardei româneşti, numele lui Marcel Janco este prezent în toate publicaţiile acesteia: „Contimporanul”, „75 HP”, „Integral”, „Unu”, contribuind cu desene, în special portrete, dar şi studii, conferinţe sau cronici. Publică şi în alte reviste precum „Facla”, „Rampa”, „Universul literar”, „Mişcarea literară”, „Cuvântul liber” şi „Timpul”. Este o prezenţă constantă în presa culturală evreiască ca „Adam” şi „Puntea de Fildeş”, în cea de a doua publicând şi proiecte urbanistice pentru aşezările de imigranţi din Palestina.

Surse bibliografice:

  1. Centenar Marcel Inacu (1895-1995); Bucureşti, Simetria, 1996.
  2. Mendelsohn, Marcel: Marcel Janco; Tel-Aviv, Massadah, 1962.
  3. Pavel, Amelia: Pictori evrei din România; Bucureşti, Hasefer, 1996.
  4. Bucureşti anii 1920-1940 – între avangardă şi modernism; Bucureşti, Simetria, 1994.

Centrul de Studii Ebraice Goldstein Goren, Universitatea din Bucurest